miercuri, 2 aprilie 2014

If tomorrow never comes...

Ploua... O ploaie marunta si cumplit de rece se loveste de geamul meu. Fiecare picatura de apa are propria-i tonalitate. Propria-i poveste si existenta. E ceva infim, dar totusi este. Incet, pe fundal rasuna vocea lui Ronan Keating... Sunetul ploii da o nota de calm si consolare melodiei noastre... Si daca ziua de maine nu mai vine? Ei bine, probabil voi avea un singur regret si anume ca nu te-am mai vazut o data inainte de sfarsit. Pot spune ca am facut mare parte din ceea ce mi-am dorit. Si lucrurile pe care nu le-am facut le voi face intr-o alta viata. Sau voi renunta la dorinta de a le mai face vreodata. Dar nu voi renunta niciodata la un singur lucru: Sa iubesc. Multi imi spun ca gresesc. Gresesc sa iubesc pe cine nu merita, sa lupt pentru ceva ce e aproape in definitiv pierdut. Gresesc prin dorinta de a face din ceva efemer, ceva permanent. Poate au dreptate. Poate gresesc. Sau poate nu. In momentul de fata nu percep aceste actiuni ca fiind gresite. Poate mai tarziu le voi regreta. In momentul de fata percep tot ceea ce fac ca fiind corect. Dar, desigur asta e doar perceptia mea si punctul meu de vedere. Sunt ferm convinsa, insa, ca gresesc enorm lasandu-ma calcata in picioare de cei pe care ii iubesc sau acceptand sa fiu mintita, prefacandu-ma ca nu stiu nimic. Gresesc acceptand sa ma las ranita de indiferenta lui. El... El este singura persoana despre care ti-as putea vorbi ore intregi. Si ar fi o poveste ciudata. As incepe cu zambete, as continua cu lacrimi, pe la mijloc, iar zambete si spre final, lacrimi din nou. Nici el nu stie ce vrea. Nu realizeaza cat ma raneste. Sau poate realizeaza si spera sa fiu mai proasta decat las sa se vada si sa nu observ. Ei bine, nu sunt. Nu sunt deloc atat de proasta cum ma considera toti. Sunt doar prea obosita ca sa mai lupt si sa mai dovedesc cuiva... Astazi, sunt doar o simpla eu. Am renuntat la mare parte din lucrurile pe care le faceam inainte. Lucruri care atunci ma faceau fericita, azi nu mai au nici un efect asupra mea. Azi, nu mai fac nimic. Azi exist. Sunt si atat. Mi-e greu sa vad ca nu pot fi acceptata asa cum sunt. Toti imi spun ca ma accepta asa cum sunt, si dupa cea mai scurta perioada de timp, toti incearca sa ma schimbe intr-un fel sau altul. Din pacate pentru voi, eu nu ma voi schimba pentru nimeni.
Desi, nu prea imi pasa de parerea lumii, ma doare enorm ca pana si el, care m-a vrut pentru ceea ce eram, acum vrea sa ma schimbe.
Cred ca pana la urma, el e singurul care ma poate face fericita si trista in acelasi timp. E greu. Trec peste. Inchid ochii, si merg inainte. Orice planset sau suspin, il inghit cu noduri si zambesc. Uneori, ma tradeaza vocea...sau privirea...sau ambele. Dar incerc sa ascund cat mai bine durerea si sa par in regula. Pana la urma, nimanui nu ii pasa ce ai...toti intreaba din simpla curiozitate.
Eu voi continua sa ascund totul in mine, sa tin capul sus si sa iubesc. Intens, neconditionat.


"Promite-mi ca pe celalalt taram
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atata timp cat nu ne hotaram
La scurta despartire de o viata..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu